Şahista ieşeancă Miruna Lehaci, 19 ani, sportivă pregătită la clubul CSM Iaşi 2020 de prof. Vlad Ungureanu, a câştigat, sâmbătă, un nou titlu de campioană naţională de senioare. După succesul de anul trecut, când avea doar 18 ani, Miruna reuşeşte și în acest an să cucerească prețiosul trofeu, la Campionatul Naţional de la Eforie Nord.
Miruna Lehaci a avut un parcurs excelent și a încheiat neînvinsă cele 9 runde al Campionatului Național de Senioare, cucerind al doilea titlu consecutiv cu 7 puncte din 9 posibile. Sportiva ieșeană de doar 19 ani a obținut 5 victorii și 4 remize și le-a devansat în fruntea clasamentului pe Alessia Ciolacu – medaliată cu argint și Luminița Cosma.
După ce s-a instalat în fruntea clasamentului în urma succeselor obţinute în faţa Corinei Peptan, de 12 ori campioană naţională şi Alessiei Ciolacu – vicecampioană naţională şi campioană europeană de junioare la echipe, Miruna nu a mai riscat nimic în partidele următoare cu alte două pretendente la medalii, Luminiţa Cosma şi Mihaela Sandu, încheindu-le remiză.
Cu 7 puncte acumulate, Miruna Lehaci a terminat competiţia pe locul 1, la jumătate de punct de un pluton alcătuit din Alessia Ciolacu, Luminiţa Cosma, Corina Peptan şi Mihaela Sandu, clasate în această ordine pe baza criteriilor de departajare ale campionatului.
Antrenorul Mirunei, prof. Vlad Ungureanu, președintele Federației Mondiale de Șah în Școli, a declarat că performanța sportivei ieșene reconfirm forța șahului ieșean.
Este un nou rezultat fabulos pentru șahul ieșean. Miruna este regina șahului românesc, iar rezultatul sportivei noastre reconfirmă forța șahului ieșean. Le mulțumim și apreciem pe toți cei care au contribuit la rezultatul ei în decursul anilor. Speram ca pe viitor Miruna să aducă noi rezultate șahului ieșean, iar noi să rămânem pe primul loc la nivel național”, a declarat Vlad Ungureanu pentru ProSport.
Miruna Lehaci este studentă a Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi participă în prezent la un program Erasmus la Valencia, în Spania.
CSM Iași 2020 a fost reprezentată la Campionatul Național și de alte sportive valoroase.
Ema Obadă s-a clasat pe locul 6 între cele 35 de participante, două partide pierdute în faţa Luminiţei Cosma şi Mihaelei Sandu scoțând-o din lupta pentru medalii.
Irina Bulmaga (CSM Iaşi 2020) a concurat la Open (69 de participanţi) şi s-a clasat finalmente pe locul 15, cu 5,5 puncte (5 victorii, 1 remiză). Titlul a fost câştigat la această categorie de Mircea Pârligras (CSU ASE Bucureşti), cu 7,5 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER